Identitatea grădinii

Evenimente în dialog cu natura.
1 Natură și tradiție
2 Cominitate, copii
misiune 2
Cătunul cu sori

Vrei să afli câte ceva din povestea Cătunul cu Sori?

În dialog cu natura!

Ei bine, dintotdeauna am simțit că am o relație specială cu natura, era locul unde mă simțeam în armonie cu mine. Așadar, cum am crescut și am avut oportunitatea de a avea un locușor al familiei în natură, am spus da provocării. Așa a apărut Cătunul cu Sori- evenimente în dialog cu natura.

Denumirea nu este una întâmplătoare, are la bază două simboluri: CĂTUNUL, ce susține ideea de comunitate, locația aflându-se chiar pe strada Cătunului, și SORI simbol arhetipal ce se regăsește în toate culturile lumii și reprezintă ciclul vieții, puterea, sănătatea, creșterea… . Aș fi vrut să aleg doar 3 cuvinte care să definească conceptul, dar simt că nu-mi sunt suficiente, așa că am decis: COMUNITATE, ORIGINI, COPII, NATURĂ.

Și da, suntem recunoscători să avem așa o comunitate!

Cătunul cu Sori este modul meu de a apropia oamenii de natură și obiceiurile de odinioară, trăind totuși în prezent.
Misiunea noastră

Handmade garden

Din respect față de natură!

În grădina noastră nu există risipă. Totul se folosește, se transformă! Bricolăm cu mare drag, astfel că, în final, fiecare lucrușor își găsește întrebuințarea.

Momente autentice

Așadar acum că ai cunoscut ce e important pentru noi, sper că ți-am dat toate motivele să evadezi din zumzetul orașului și să petreci momente autentice, de neuitat, într-un cadru natural, pe un fundal de ciripit de păsărele și râsete zglobii de copii.

Ne-am bucura tare mult dacă ne-ai da ocazia să-ți organizăm evenimentul așa cum ți-l dorești!

Spune-ne ce e important pentru tine!